A trecut o luna de atunci , acum la o luna de relatie ma gandesc oare cand o sa scap de micile mele gelozii , de moemntele in care stau cufundat in gandurile mele reflectand asupra relatiei noastre, si meditez la frica constanta de a o pierde , mereu cand vine vorba de dspartire intre noi doi mi-se pune un nod in gat, mi-se nelinisteste stomacul si cad pe ganduri. Dar scap repede de gandurile alea, imi revin in euforia iubirii dintre noi.
Acum nu imi vine sa cred ca a trecut o luna , si ma simt asa de bine , simt ca ea e cu adevarat prezenta in relatie , e cu totul alt ceva. Si vreau sa ii spun pe calea asta ca o iubesc , desi ii zic mereu asta, nu reusesc niciodata sa exprim tot sentimentul, si nu am incercat niciodata sa ii zic toate lucrurile astea, si vreua sa le stie, vreau sa stie ce e in capul meu. Nu am inca cuvinte destule cat sa o descriu cum s-ar cuvenii , sa ii arat toate aspectele ei pe care le iubesc, si nici nu am atatea cuvinte cat sa pot sa ii exprim sentimentu asta, am incercat sa exprim in aceste pagini totul, acum cintindu-le din nou nu mi-se pare destul, imi par incomplete, lispite de integritatea esentei.
Deci eu de fapt prin toata debandada asta am incercat sa prezint o poveste, un tablou , un seniment nefiresc de puternic , o iubire (singura mare iubire) , pe langa care celalalte par a fi nimicuri copilaresti , si incerc sa o traiesc la maxim. TE IUBESC HIBRIDA !!!, cred ca ai inteles pana acum, vreau sa ma asigur ca ai inteles !
Acum stiu ca v-ati asteptat la un final de genu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti!” dar nu e asa, pentru ca e un lucru adevarat, e o poveste in plina desfasurare , nu stiu inca unde e punctul culminant, dar sper ca finalul sa fie cat mai tarziu, cat mai indepartat.
Si mai sunt niste lucruri care ma macina , trecutul ei zbuciumat , in fiecare zi de cand sunt cu ea eu am incercat sa o fac sa uite, sa lase in urma ce a fost. Incerc in fiecare zi sa o fac sa fie fericita , sa zambeasca, dar trecutul inca o banutie si sper doar sa reusesc sa ii dau jos negura tristetii de pe frunte, sa ii aduc un zambet adevarat pe buze. Vreau sa ii ofer in fiecare zi a vietii mele motvie sa zambeasca, cum imi ofera si ea mie. Sunt inca atatea lucruri de spus , atatea sentimente de exprimat, dar sunt lucruri pe care cuvintele nu le pot exprima. Ar trebuii scrise carti intregi ca sa fie inteleasa complexitatea sentimentelor care ma invadeaza de fiecare data cand ma uit in ochii ei. As vrea sa pot explica cat de dor imi e de ea cand pleaca pe undeva. Adevarul este ca nu stiu sigur cum sa exprim ce simt in momentele alea, pot doar sa incerc… Oricum , asta este povestea, neterminata inca, nu vreau finalul, vreau continuitate!!
thank you for you're time . ciao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu